indoielnic. Un fel de pesimism amestecat cu un “dar daca nu e vis” ii zbura prin cap. E visul devenit realitate. De parca luase pilula rosie. Cand traiesti in mizerie o viata intreaga luxul ti se pare ceva iesit din comun, insa luxul mai are o proprietate.. e usor sa te obisnuiesti cu el si e foarte greu sa revii. Impreuna cu pofta de mancare ia fost starnita si curiozitatea. Cine ii imbunatatise lui asa radical viata si nu a primit nici o recompensa? Recompesa e necesara. I se parea ca asa ii spusese mama. Cand cineva iti face un bine trebuie sa faci un bine inapoi.. poate chiar un bine mai mare.

Ce buna e dulceata, si capsunile, si salamul ala Victoria care era cea mai oribila chestie inainte,  cafea! ciocoloata! ooo… zahar pudra, si cartofi prajiti, sare si piper, carne de pui, salata de varza, peste afumat, mici, tort de inghetata, crevete, macaroane cu branza. Toate astea Filip lea incercat chiar in prima zi.. si straniu fapt.. nu a simtit nimic ciudat.. nu tu indigestie.. de parca stomacul lui ar fi fost o gaura neagra. Dar misterele universului nu ii preocupau mintea acum lui Filip. Filip vroia.. vroia sa stie.. vroia sa o gaseasca. Era imperativ sa o gaseasca. Dar cum? La spital… sa intrebe. Doctorul nesuferit ar trebui sa stie mai multe.

- Domnul Filip.. ce bine imi pare! Ceva probleme? Stati jos.. spuneti. Defapt stati.. stiu eu. Vreti sa stiti de ce am cravata asta albastra nu? Nu. Presupun ca nu. Da.. va ascult.

- Pai.. Nu stiu cum sa va explic. Sora mea.. nu pot sa dau de ea. Am uitat totul. Nu stiu unde sta.. nu am gasit nimic in apartament. As vrea sa dau de ea.

- Cum adica? Aveti amnezie?

- Nu imi aduc aminte de ea.

- Nu e  sora dumneavoastra nu? Nici nu ati cunoscut-o niciodata?

- Nu, nu o cunosc. M-am gandit ca as putea sa ii multumesc macar.. ca m-a salvat.

- Da, da sigur. Sa vedem.. trebuie sa fie in registru. Se noteaza tot aici. E spital! Hm… da.. uite.. am gasit Alexandra Kovalenko. O fi rusoaica.

- Altceva nu mai e??!

- Nu.. atat..

- Va multumesc.. acum am sa plec.

- Asa repede? Nu vreti un ceai? Glumesc.. nu am ceai. O zi buna.

Ce nume caraghios. Kovalenco. Dar un nume nu e deajuns. Ca sa o gaseasca e Alexandra ar trebui sa ii stie si adresa si numarul de telefon si cnp-ul si seria de la buletin si copia dupa certificatul de nastere stapilat si supralegalizat in 3 copii. Poate o va intilni pe strada aia.. acolo unde a fost accidentul. De la servici avea liber.. nu avea ce face.. si oricum ii era foame si stia un restaurant chinezesc in apropierea locului cu pricina.

In 10 minute era acolo.  Hm.. nu tine minte nimic. “Stateam chiar aici si aici era strada cea mica.. in spatele meu si eu m-am ferit.. apoi am mers pe strada.. si dupa.. probabil accidentul.. dar nu e strada asta.. e alta..”. Desigur era aceeasi strada. Insa Filip nu prea se descura asa de bine cu memoria si cu orientarea in spatiu de la accident. E si normal.. sa te loveasca pe tine un camion in cap si apooi mai discutam. Oricum.. intrebarea era.. ce cauta aici. Era seara. Venea de la servici? Venea de la restaurant? La restaurant. Sa merg sa intreb.

- Buna ziua,  o cunoasteti cumva pe Alexandru Kovalenko?

- Sasha? Da da.. o cunosc da. Vine des pe aici. Dar.. nu prea am mai vazut-o de la o vreme. Poate s-a mutat. Sper ca s-a mutat…

- Nu stiti unde locuieste?

- Ma scuzati dar cine sunteti?

- Am nimerit in accident si ea m-a salvat insa nu am reusit sa-i multumesc.

- Sasha? Te-a salvat? Ha-ha-ha… Auzi mai Chen.. cica Sasha Kovalenko l-a salvat pe asta de la moarte.. ha-ha-ha… Stai.. unde pleci?

Usa s-a inchis in urma lui. Oricum nu ii placea mancarea chinezeasca… Dar ce a vrut sa zica bucatarul cu asta? Treaba se complica… nu stie ce sa faca.. dar nu are unde sa plece.. recompensa e necesara.

- Baiete.. fata asta nu e pentru tine. Mai bine.. ea si mananca niste macaroane din orez…

- Stiti adresa ei?

- Te previn.. mai bine lasa-o asa.. dute acasa.

- Vreau adresa… va rog.

- Bine. Uite vezi blocul ala? Acolo sta. Trebuie sa fie scris numele ei la interfon. Succese.

A dat cap bucataru si cu ceva nedeslusit pe buze s-a intors la ale lui.

- Apartamentul 16. Kovalenko. Sa sun? Sa nu sun? Sa sun? Oare sa sun? Nu.. nu pot.. si ce zic? Am sa sun..

Dupa cateva incercari esuate.. nu a raspuns nimeni. Dezamagit si totodata usurat de povara conversatiei cu un om real… a mers acasa.. trebuie sa mai fi ramas oua.. si piine.

Miine.. miine.